Reprezentanţii Jandarmeriei şi ai Poliţiei susţin că speră de mult la organizarea unei astfel de dezbateri, având în vedere că şi cele două instituţii aşteaptă punctul de vedere al municipalităţii privind recentul val de infracţionalitate.
“Vedem că în ultima vreme s-au intensificat violenţele la Cluj, se întâmplă tot mai multe, şi Consiliul Local nu poate sta cu mâinile în sân, având în vedere că avem o comisie pentru buget-finanţe, ordine publică şi protecţie civilă”, a declarat ieri Lăpuşan.
Acesta aşteaptă o analiză de
la instituţiile abilitate, să asigure ordinea publică, având în vedere că
mass-media abundă, în ultimul timp, în ştiri despre înmulţirea infracţiunilor
la Cluj. “Din afară se vede că nu prea se întâmplă nimic. Atunci, probabil că
trebuie schimbat sau intervenit cu ceva, pentru că s-a spart o bancă, o
benzinărie, o casă de shimb. De exemplu, nu am văzut cinci ştiri pe zi despre
spargeri în
Poliţiştii şi jandarmii susţin că, de la momentul jafului la filiala Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur, numărul patrulelor de pe stradă a fost suplimentat şi au depus solicitări pentru instalarea de camere video în zonele centrale cu potenţial infracţional ridicat. “Lucrăm cu Jandarmeria în echipe mixte pe teren, am suplimentat numărul de astfel de patrule. Dar ne trebuie şi sprijinul comunităţii şi am solicitat amplasarea de camere video în zone centrale”, a declarat şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Ioan Păcurar. Conform acestuia, Clujul duce lipsă în prezent de aproape 180 de poliţişti.
“Ar trebui măcar un poliţist la 500 de persoane, deci să fie cam 2500 în tot judeţul. Avem lipsă 176 de oameni. Dar am vrea ca şi Primăria să vină cu ceva concret. Se va înfiinţa poliţia Locală, aşteptăm să vedem câţi oameni va avea şi cu ce atribuţii”, a spus Păcurar. Şeful Brigăzii de jandarmi Cluj, Ilie Milici, susţine că, de la momentul jafului de la Banca Transilvania, la jumătatea lunii februarie, personalul care formează brigăzile de asigurare a ordinii publice în oraş a crescut cu 20%. “Am mărit numărul de jandarmi până acum, iar la Primărie, dacă ne vor chema, probabil că va fi prezentată o situaţie a programului “Strada”, început după jaful din Mănăştur la BT”, a spus Milici.

