Fondat în 2004
Nr. 1357
(marţi, 9 iunie 2009)
EVENIMENT. Se închid săptămânalul Clujeanul şi portalul clujeanul.ro (update)
Săptămânalul Clujeanul şi site-ul său vor fi închise, la pachet cu restul afacerilor locale ale trustului MediaPro, potrivit lui Dragoş Stanca.
Intreaga reţea de site-uri şi publicaţii locale ale Publimedia,compania de publishing a MediaPro, se închide, potrivit unei directive a companiei citate de Dragos Stanca. între acestea, şi site-ul clujeanul.ro, precum şi săptămânalul Clujeanul.

Redactorul-şef al publicaţiei Clujeanul, Mihai Goţiu, a confirmat astăzi pentru ZIUA de CLUJ că a fost notificat privind decizia Publimedia "astăzi dimineaţă", dar spune că varianta închiderii publicaţiei şi a site-ului "nu poate fi confirmată încă". "Este o decizie de business", a adăugat Goţiu. întrebat de numărul de angajaţi ai Publimedia în Cluj, care vor fi afectaţi de decizia reţelei de a închide publicaţiile, Goţiu a refuzat să răspundă. "Este o informaţie confidenţială", a precizat redactorul-şef al Clujeanul.

Directorul Publimedia, Cosmina Noaghea, a negat că ar fi luat o decizie în acest sens, chiar dacă informaţia a fost verificată din mai multe surse şi a fost confirmată de redactorul-şef al Clujeanul. "Nu am luat încă nicio decizie, iar când o vom lua o vom face publică. Analizăm mai multe posibilităţi. Ştim că piaţa locală a scăzut foarte mult în ultimul timp", a declarat Noaghea pentru ZIUA de CLUJ.

Potrivit analistului Iulian Comănescu, motivul închiderii "ţine de criză şi de dinamica relaţiei dintre Adrian Sârbu şi Central Media Enterprises, compania la care cunoscutul proprietar de media român a devenit de câteva luni numărul unu executiv".

Comănescu spune pe blogul sau că Publimedia este "o afacere construită pentru exit", citând "mai multe voci din interiorul companiei". "Cu alte cuvinte, Adrian Sârbu a construit o cotă de piaţă şi o reputaţie pentru a primi bani pentru el însuşi şi pentru dezvoltarea afacerii de la un investitor străin, puternic", a precizat Comănescu.

Dragoş Stanca este cel care a lansat cotidianul local Ziarul Clujeanului, în 2003, precum şi alte publicaţii locale ale MediaPro. în acest moment, el coordonează divizia de online F5 a trustului Realitatea-Caţavencu.

Decizia Publimedia de a închide redacţiile locale vine după ce colectivul redacţional de la Sibianul a fost concediat, recent, iar conţinutul sibianulonline.ro a fost preluat de echipa Publimedia de la Cluj.

Precizăm că la mijlocul lunii trecute a fost închis un alt ziar local, este vorba de cotidianul gratuit Cluj Express, în urma unei decizii a proprietarilor de reţele locale Inform Media. Totuşi, în acest caz patru dintre cei 11 angajaţi ai ziarului au rămas în redacţie pentru a alimenta portalul ziarului, clon.ro.
M.P.
Comentarii:
perfect!
In sfarsit un efect pozitiv al crizei. Ziarul Clujeanul promova incultura si prostia, plus ca avea un continut imoral. Daca s-ar termina si cu Libertatea, Click sau Cancan ar fi perfect!
Adauga un comentariu nou:
Atentie! Pentru a posta comentarii trebuie sa fiti logat pe site. Logarea o puteti face folosind casuta de pe bara din dreapta.
Subiect: ( max. 200 caractere )
Comentariu: ( max. 1500 caractere )