în Piaţa Libertăţii, pe 21 decembrie 1989, militarii au tras fără nici o somaţie. Căpitanul Carp Dando, avansat ulterior la gradul de colonel, aflat la comanda dispozitivului desfăşurat între Continental şi Librăria Universităţii, a ordonat foc, ucigând 13 civili neînarmaţi, majoritatea trecători, nu manifestanţi.

Pe Calea Mănăştur, pe lăţimea de şosea dintre Universitatea Agricolă şi Fabrica de Bere, şi-au pierdut viaţa alte 9 persoane, 13 fiind rănite, la ordinul maiorilor Laurenţiu Cocan şi Valeriu Burtea. Căpitanul Ilie Dicu a ucis cu propria armă muncitorii ieşiţi în stradă, lângă hotelul Astoria.

Bilanţul întâlnirii cu militarii: 3 morţi şi 10 răniţi. în Piaţa Mărăşti, un alt clujean a fost ucis într-o încăierare armată. Fără să vrea să fie eroi, fără să cunoască sensul cuvântului “Revoluţie”, aceşti clujeni au pus umărul la căderea unei dictaturi. Ce-şi mai amintesc despre Decembrie 1989 supravieţuitorii acelei zile pătate, în calendar, cu sânge?

“Omul cu mătura”

Un adolescent rebel, care flutura o mătură în faţa mitralierelor soldaţilor, a fost identificat de pe urma fotografiilor-document surprinse de Răzvan Rotta în Piaţa Libertăţii (actualmente Unirii, n.red.): la 20 de ani de la carnagiu, celebrul “om cu mătura”, împuşcat în picior de soldaţi, Daniel Ilea, munceşte în străinătate.

El nu uită, de fiecare dată când se întoarce în ţară, să aprindă o lumânare în cinstea celor “mai puţin norocoşi” decât el. în ajunul Revoluţiei, Daniel Ilea abia împlinise 18 ani. A absolvit şcoala profesională şi era angajat ca muncitor la Metalul Roşu.

Povestea lui începe chiar înainte de decembrie 1989, când, sătul de comunism, a decis, împreună cu alţi cinci prieteni, să treacă ilegal frontiera în Ungaria. “în octombrie 1989, un coleg de la fabrică îmi dăduse un plan de fugă. Am ajuns în Oradea, unde era o vreme cu ceaţă şi ploaie, perfectă pentru a trece graniţa neobservaţi. Am mers în grup până la vama Borş, însă, la un moment dat, am auzit soldaţii, am fugit şi ne-am despărţit. La o vreme, am înţeles că sunt în Ungaria pentru că văzusem trabanturi cu numere străine”, evocă Daniel Ilea. Doar patru au reuşit să treacă frontiera, dar au decis să se întoarcă să-l caute pe tovarăşul pierdut. Aşa că... s-au întors în România. “Cine ştie şi dacă mergeam mai departe, ce făceam, unde ajungeam!”, suspină Ilea, care a gustat prima dată libertatea în 5 octombrie 1989.

Pe 21 decembrie, Ilea povesteşte că a fost trimis acasă de la fabrică mai repede decât de obicei. Muncitorilor de la Metalul Roşu li se adusese la cunoştinţă că urmau să facă de pază înarmaţi, începând de a doua zi. “Cum să îmi dea mie armă, că nici nu făcusem armata?”, se întreabă, şi acum, Ilea. Ajuns la 38 de ani, omul spune că “auzise de evenimentele de la Timişoara la Radio Vocea Americii”.

Pe drumul spre casă s-a oprit să cumpere o mătură din piaţa Mihai Viteazu, aşa cum primise instrucţiuni de la mamă. Filmul evenimentelor se precipită, şi, cu mâna încleştată pe mătură, ca pe o armă, Ilea priveşte din cafeneaua Café Lux (fosta Şepcile Roşii) cum trec transportoarele cu soldaţi, dinspre Melody către Astoria. “M-au trecut fiorii pentru că nu văzusem niciodată soldaţi în oraş”, descrie clujeanul.

Mânat de curiozitate, Daniel Ilea s-a îndreptat spre Piaţa Libertăţii. Ajuns acolo, îşi aminteşte că “în jur de 20” de oameni strigau “Jos Comunismul!” şi “Veniţi cu Noi!”, iar alte zeci se uitau de pe margine la scena macabră.

 “Eram c-un prieten, Csabi, şi i-am zis, hai mă, să merem şi noi! Am început să agit mătura şi să urlu şi io, jos comunismul”, spune, cu umor cald, bărbatul. Transportoarele cu soldaţi au oprit pe latura pieţei unde se află, acum, clubul Diesel. “Soldaţii au format un semicerc cu spatele spre străzile Napoca şi Universităţii şi cu faţa spre manifestanţi. Eram atât de aproape de ei, încât dacă întindeam mătura, atingeam soldaţii. Nu am crezut niciun moment că vor trage, soldaţilor le tremurau armele în mâna”, spune Ilea.

 Răstimpul dintre îndemnurile de fraternizare adresate de grupul de tineri, printre care se aflau Călin Nemeş, Gavrilă Ladiu, Lucian Matiş şi primul glonţ, aproape că nu mai există: “Nu ştiu cine a tras primul, însă am văzut că doi de lângă mine au luat-o la fugă, iar unul a fost nimerit în cap. Am început să fug şi eu, forţându-mi norocul, iar în momentul în care am sărit peste gardul viu din Piaţa, am simţit o lovitură puternică în picior”, explică Ilea momentul în care a fost împuşcat.

Luat pe braţe de oameni, el a fost transportat cu un Lăstun la Spitalul de Copii, unde doctorul de gardă l-a operat de urgenţă şi nu l-a înregistrat printre pacienţi, în încercarea de-ai ascunde identitatea dacă Securitatea va vrea să ia urma protestatarilor.

 “M-a mai sfătuit să merg undeva la ţară să stau liniştit. Acasă nu era nimeni, mama plecase să mă caute. Mi-a povestit, pe urmă, că, pe Napoca, a văzut un tânăr mort care era îmbrăcat ca şi mine. L-a implorat pe un soldat să o lase să vadă dacă sunt sunt eu, însă a fost ameninţată cu arma”, povesteşte Ilea. Patriot curat, Ilea spune că deşi munceşte de ani de zile în Italia, de fiecare dată când ajunge în Cluj, vizitează Cimitirul Eroilor. După ce şi-a dorit cu ardoare un copil, căruia “să-i povestească ce-a făcut el pentru ţară”, Daniel Ilea va deveni tată în 2010 şi consideră, încă, că 21 decembrie este “a doua zi de naştere”.

“Călcam pe tuburi de cartuşe”

Marian Hetea, pe atunci locotenent major la UM 01215 din Floreşti, a primit în 21 decembrie 1989 misiunea de a opri “forţele perturbatoare” de studenţi care ar fi putut să se alăture manifestanţilor din centru, pe strada Mărginaşă, vizavi de Fabrica de Bere. Hetea, împreună cu alţi opt militari, au fost dislocaţi în zona Fabricii de Bere, unde, deşi a refuzat să tragă în oameni, a asistat la crimele comise de camarazii săi de arme.

“în 19 decembrie ne-au trimis în Piaţa Păcii (Lucian Blaga, actualmente) pentru o recunoaştere a zonei, în caz că trebuiau blocate străzilor Republicii, Napoca şi Victor Babeş. Mi-am dat seama că “inamicii” nu au intenţia să vină să bea o cafea la Croco, deşi nu ştiam ce se întâmplă. De Timişoara auzisem puţin la Europa Liberă”, rememorează Marian Hetea, acum topograf la Râşca.

Fostul soldat spune că în acele zile exista, la nivelul comandamentului judeţean, alarma “Radu cel Frumos”  - alarmă de luptă parţială, efectivele fiind pregătite ca pentru război. “în 21 decembrie ne-a fost citit ordinul ministrului apărării în 14 puncte, în care, la un moment dat, ni se prezenta modul de acţiune în cazul uzului de armă”, mai spune Hetea, subliniind că la ieşirea din cazarmă plutoanele de soldaţi au primit muniţie de război – cu gloanţe adevărate, şi nu de manevră. La ora 14.00, soldaţii lui Hetea au ocupat poziţii de luptă la Fabrica de Bere.

“Troleibuzele erau oprite, iar dinspre centru veneau oameni care se îndreptau înspre Mănăştur. Unii ne priveau cu ură, alţii cu spaimă, iar unii, cu compasiune. între timp, am auzit focuri de armă din direcţia Pieţei Mihai Viteazul, aveam impresia că lângă noi s-a tras, în liniştea aceea. Am transmis soldaţilor mei să nu tragă”, spune fostul locotenent major. în aer plutea o tensiune cumplită, care parcă prevestea tragedia.

în tăcerea care cuprinsese oraşul, o bătrânică ce locuia pe strada Mărginaşă s-a apropiat de soldaţi şi le-a oferit “pomana porcului”, jumări şi pâine. După ce au mâncat, cei 8 soldaţi s-au relaxat şi s-au adăpostit în curtea omului de la nr.4, ca să nu fie forţaţi să ajungă faţă în faţă cu protestatarii.

între timp, sute de mănăştureni coborâseră în tăcere dealul până în faţa Fabricii de Bere şi apoi au început să strige “Ceauşescu Jos!” şi “Doina Cornea!”. Apariţia blindatelor cu soldaţi a produs o rumoare generală şi huiduieli în mulţime. Soldaţii au executat foc de avertisment ca să sperie mulţimea, însă, dezlănţuită, aceasta era sigură că gloanţele sunt oarbe. “îmi venea să le spun celor care se întorceau în faţa soldaţilor că gloanţele sunt adevărate. Am ieşit din curtea bătrânului spre seară, iar pe strada Moţilor călcam numai pe tuburile de gloanţe. Circula vestea că în Mihai Viteazul sunt “morţi peste morţi”, iar acest lucru m-a înfiorat cumplit”, mărturiseşte Hetea.

în jurul orei 23:00, mulţimea s-a adunat din nou. “Un bărbat care avea un ziar în mână a vrut să dea foc unui troleibuz sosit dinspre centru. Maiorul Aurel Cocan a început să tragă în el, parcă era un cow-boy, trăgea unde nimerea. Mai târziu, pe acel bărbat l-am văzut învelit în tricolor şi cu un ziar îmbibat de sânge pe faţă”, spune Hetea, în treacăt, fugind de amintiri. A doua zi, cu frica de a fi judecat de o Curte Marţială, Hetea a fost anunţat că Ceauşescu fugise. în 1991, Hetea a părăsit armata. “Ştiam că Ceauşescu va cădea pentru că auzisem la Europa Liberă ce s-a întâmplat cu celelalte ţări comuniste”, încheie fostul militar.

Masacrul - în imagini

Cele 21 de imagini surprinse de clujeanul Răzvan Rotta în după-amiaza zilei de 21 decembrie, în Piaţa Libertăţii, sunt dovezile clare că armata a tras în cetăţeni. Cadrele lui Rotta sunt, deopotrivă, dovezi istorice şi penale în ceea ce-i priveşte pe militarii condamnaţi pentru omucidere.

 “în 21 decembrie 1989, împreună cu soţia, am plecat de acasă pentru a o căuta pe fiica noastră care a spus că merge să facă revoluţie. Am ajuns în Piaţă, şi, întâmplător, aveam aparatul la mine. Erau oameni adunaţi, însă am evitat să-i fotografiez pentru a nu fi confundat cu un securist”, povesteşte Rotta. în scurt timp, fotograful clujean susţine că a văzut militarii, moment în care a scos aparatul şi a început să fotografieze. “A început să se tragă, lucru care nu credeam că se va întâmpla. Fotografiam din picioare şi nu mi-era frică pentru că nu conştientizam ce se întâmplă. întreaga scenă nu a durat mai mult de 100 de secunde”, spune Răzan Rotta.

Retras în spatele gardului viu, Rotta a continuat să fotografieze răniţii şi morţii. “Un tânăr a fost ridicat de doi bărbaţi, iar atunci am avut o reacţie ciudată. Am strigat să se dea la o parte pentru că eu fotografiam. După ce am ajuns acasă, seara, am developat pozele în trei serii, şi le-am ascuns. Mi-era frică să nu le pierd”, afirmă Rotta.

Prima oară, imaginile fotografului clujean au făcut înconjurul lumii în luna ianuarie, fiind publicate în prestigioasa publicaţie franţuzească Paris Match. “Pozele sunt singura dovadă clară că armata a tras în oameni. Mulţi cred că m-am îmbogăţit de pe urma lor, însă acest lucru nu este adevărat. Mi-am cumpărat o maşină din contracte, atât”, zice Rotta, acum directorul societăţii Compexit.

Condamnaţi şi “scăpaţi” din dosarele “Revoluţiei de la Cluj”

 Evenimentele de la Cluj din ziua de 21 decembrie 1989, soldate cu 26 de morţi şi 53 de răniţi prin împuşcare, au făcut obiectul a două anchete penale ale Parchetului Militar, în care au fost cercetate 14 persoane. Dintre acestea, numai cinci au fost condamnate la închisoare şi doar una se mai află, acum, după gratii.

în primul dosar au fost condamnaţi, la data de 23 mai 2005, fostul şef al Armatei a IV-a Transilvania, general-colonel Iulian Topliceanu, (10 ani de închisoare) pentru instigare la omor deosebit de grav, fostul prim secretar al PCR Cluj, Ioachim Moga, (8 ani) tot pentru instigare, colonelul Valeriu Burtea şi maiorul Ioan Cocan (câte 9 ani) pentru instigare la tentativă de omor deosebit de grav, maiorul Ilie Dicu (15 ani) pentru omor calificat.

Dintre cei cinci, doar maiorul Dicu este închis la Penitenciarul Gherla. Fostul lider comunist Ioachim Moga a decedat în decembrie 2007. în acelaşi dosar a mai fost inculpat fruntaşul Marian Augustin Bolboş, sub acuzaţia de omor calificat, dar a fost achitat de instanţă. Iniţial, dosarul aflat în faza de cercetare a fost extins şi asupra fostului preşedinte al Colegiului Central de Partid, Constantin Nicolae, şi fostului şef al Inspectoratului Judeţean Cluj al Ministerului de Interne, general-maior Ioan Şerbănoiu.

Ministerul Apărării Naţionale a fost obligat să achite daune materiale şi morale de aproape un milion de euro unui număr de 88 de răniţi şi urmaşi ai celor decedaţi în decembrie 1989 la Cluj. Complexitatea dosarului “Revoluţiei de la Cluj” i-a determinat pe procurori să disjungă un al doilea dosar. Aici au fost cercetaţi generalul de brigadă Florian Caba, şeful Secţiei pregătire de luptă din cadrul Armatei a IV-a, căpitantul Dando Romeo Carp, căpitanul Gheorghe Iacob, generalul de divizie Constantin Degeratu, generalul de divizie Dorin Gheorghiu (fost şef al Statului Major al Armatei a IV-a), generalul de divizie Gheorghe Grigoraş, generalul de brigadă Pantelimon Pralea (fost şef al Secţiei operaţii a Armatei a IV-a) şi colonelul Vasile Voica.

Niciunul dintre aceştia nu a ajuns în faţa unui complet de judecată. După 2000, procurorii au închis dosarul, iar în decembrie 2007, ancheta a fost reluată în forţă. La acea dată, unul dintre cercetaţi, Gheorghe Iacob, decedase. Primul scos de sub urmărire penală a fost căpitanul Dando Carp, cel care a condus dispozitivul din Piaţa Libertăţii (actuala Unirii). A urmat apoi, prin rechizitoriul din 16 septembrie 2008, scoaterea de sub urmărire penală a generalului de brigadă Florian Caba, cercetat pentru instigare la omor deosebit de grav. Acesta s-a pensionat în 2001 din funcţia de adjunct al comandantului Corpului 4 Armată Teritorial (actuala Divizie Gemina).

Procurorii au mai dispus neînceperea urmării penale faţă de Gheorghiu, Degeratu, Grigoraş, Pralea şi Voica. O parte dintre aceştia au ajuns pe funcţii importante după căderea regimului comunist. Gheorghiu a fost chiar comandant al Corpului 4 Armată Teritorial, iar Degeratu, şef al Marelui Stat Major al Armatei Române.