Economic
Cele mai valoroase obiective turistice ale Clujului
Publicitate -----------------------------------------------------------
Ghidul Michelin cotează la două stele Biserica Sf. Mihail, Muzeele de Artă şi Etnografic şi ignoră de la clasificare obiective precum Bastionul Croitorilor sau Piaţa Muzeului.
Biserica romano-catolică Sf.
Mihail, Catedrala mitropolitană ortodoxă, Muzeul de Artă şi Muzeul Etnografic
al Transilvaniei, pietonala Eroilor sau Grădina Botanică sunt cele mai
atractive obiective pentru turiştii străini, conform Ghidului Michelin. Cele
două malluri figurează, şi ele, între cele mai vizitate obiective, potrivit
Centrului de Informare Turistică (CIT) al Primăriei.
“Simbol şi inimă a oraşului,
această frumoasă catedrală gotică, unde a fost botezat Matei Corvin, a fost
ridicată între mijlocul secolului al XIV-lea şi 1487. Biserică-hală fiind, are
cele trei nave (compartimente în care este împărţită o biserică, n. red.) egale
ca înălţime. Altarul îi dă o impresie de măreţie, la care contribuie
austeritatea decorului din interior”, menţionează autorii ultimei ediţii a
Ghidului Verde Michelin, referitor la Biserica
Sf. Mihail. Punct de referinţă pentru întocmirea sejururilor de către
turiştii străini şi periodic reînnoită, ediţia de România prezintă principalele
oraşe şi zonele de interes turistic din ţară.
Ghidul trece în revistă şi obiectivele turistice din fiecare oraş, iar acolo
unde este cazul ,acordă stele: * - obiectiv interesant, ** - merită vizitat,
*** - face toţi banii.
Municipiul Cluj-Napoca
primeşte o stea per ansamblu. Calificativul maxim acordat unui obiectiv
turistic este ** pentru biserica Sf. Mihail, Muzeul Etnografic şi Muzeul
Naţional de Artă. în Ghidul Michelin, la capitolul destinaţii interesante intră
Catedrala Mitropolitană, Biserica Franciscană, Biserica Piariştilor, Muzeul de
Istorie a Transilvaniei, panorama de pe Dealul Cetăţuii, Parcul Naţional
Etnografic şi Mănăstirea Nicula. Zona pietonală Eroilor, Bastionul Croitorilor
sau Piaţa Muzeului sunt prezentate succint şi nu primesc vreo stea. în
descrierea ghidului se menţionează că aprecierile au la bază munca de teren.
“Atât datorită muzeografiei sale moderne, cât şi bogăţiei colecţiilor, iată
unul din cele mai frumoase muzee de etnografie din ţară”,
precizează Ghidul Michelin.
Biserica Sf. Mihail se află
şi în topul destinaţiilor vizitate de străini întocmit de CIT. în iulie -
decembrie 2008, 4.000 de turişti, dintre care 3.200 străini, au trecut pragul
Centrului. “Obiectivele cele mai vizitate de către străini sunt Centrul istoric
– Biserica Sf. Mihail, Catedrala şi Mitropolia Ortodoxă, B-dul Eroilor, Zidul Cetăţii şi Bastionul
Croitorilor, Piaţa Muzeului, muzeele Clujului, Grădina Botanică, Cetăţuia, dar
şi mallurile şi magazinele de suveniruri”, au precizat reprezentanţii Biroului.
“Turiştii străini merg şi la malluri în Cluj din motive uzuale sau pentru a
vedea cum arată un concept nou pentru o anumită comunitate. La ei, mallurile
sunt mai puţin spectaculoase, uneori sub forma unor hale care reunesc mai multe
branduri”, a precizat Radu Hriniuc, director de vânzări la agenţia Eximtur.
Câte stele dă Michelin
- Biserica Sf. Mihail **
- Muzeul de Artă **
- Muzeul Etnografic **
- Catedrala Mitropolitană *
- Muzeul de Istorie a
Transilvaniei *
- Biserica Piariştilor *
- Biserica Franciscană *
- Panorama de pe Cetăţuie *
Autobuze turistice
“Municipalitatea are un
proiect de reabilitare a zonei Zidului Cetăţii. După ce vom scoate şi traficul
greu din oraş, vom putea introduce şi autobuze turistice care să parcurgă zona
centrală”, spune primarul interimar, Sorin Apostu.
Ziua de Cluj