Şantierul arheologic de la Feleacu, vizitat de noul mitropolit

Şantierul arheologic de la Feleacu, vizitat de noul mitropolit
În prima zi de după ceremonia întronizării, ÎPS Andrei a ţinut să cerceteze vestigiile descoperite în biserica ortodoxă ctitorită de Ştefan cel Mare, unde s-au găsit recent 20 de morminte.

Mormintele străvechi descoperite de arheologi în apropierea Clujului au stârnit interesul înaltului ierarh, care a trecut sâmbătă într-o scurtă vizită pe Dealul Feleacului, alături de academicienii Ioan Aurel Pop şi Nicolae Edroiu.

Vechea biserică din Feleacu şi-a primit oaspeţii sâmbătă, aproape de căderea serii. Arheologii şi academicienii prezenţi i-au prezentat ÎPS Andrei şantierul, mormintele descoperite şi au relevat detaliile istorice şi importanţa pe care ar putea să o aibă descoperirea. "Înţelegând că este o preocupare foarte serioasă legată de trecutul nostru şi că oameni pricepuţi fac săpăturile arheologice aici, cu drag m-am hotărât ca în drumul de astăzi de la un simpozion înspre Cluj să mă opresc la şantierul arheologic de la Feleacu. De ce să nu menţionăm că e de mare valoare biserica aceasta? Ea ne leagă de Sfântul Ştefan şi de toată legătura lui cu românii transilvăneni", a declarat înaltul ierarh pentru ZIUA de CLUJ.

"Este de mare importanţă pentru spiritualitatea ortodoxă din Transilvania", a apreciat mitropolitul Andrei. "Mă bucur foarte mult că ÎPS a venit pe şantier şi că a ales ca prima sa vizită pastorală să fie la Feleacu, în leagănul mitropoliei pe care o păstoreşte", a spus istoricul Alexandru Simon, de la Academia Română, filiala Cluj. Prezenţa celor doi reputaţi academicieni a fost, de asemenea, salutată ca "un act de normalitate şi responsabilitate faţă de o tradiţie care sprijină cercetarea în acest domeniu şi o colaborare între Biserică şi lumea ştiinţifică".

Cei doi istorici clujeni au colaborat cu noul mitropolit al Clujului la Alba Iulia. Astfel, Nicolae Edroiu, directorul Institutului de Istorie George Bariţiu din Cluj-Napoca al Academiei Române, a studiat răscoala lui Horea, iar Ioan Aurel Pop, directorul Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, a publicat studii despre românii şi maghiarii din Transilvania medievală. Săpăturile din biserica ortodoxă din Feleacu, despre care se spune că a fost ctitorită chiar de Ştefan cel Mare, au scos la iveală peste 20 de morminte, din care câteva datează din secolul XIII şi sunt mai vechi decât biserica însăşi. Descoperirea sugerează prezenţa unei fortificaţii în zonă şi poate furniza date despre vechimea românilor pe acest teritoriu.

Rezultatele, peste două săptămâni

Săpăturile arheologice de pe şantierul de la Feleacu sunt în prezent închise. Reluarea cercetării asupra zonei altarului şi a exteriorului bisericii va avea loc cel mai probabil la începutul verii. Tot atunci vor fi cunoscute şi rezultatele studiilor despre vestigiile descoperite aici. Osemintele din biserică vor fi studiate în cadrul unui proiect de analizare a ADN-ului, realizat în premieră, în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai.

 

Comenteaza